Fraţii Janssen din Arendonk, Belgia

Cei mai faimoşi crescători de porumbei din lume:

 

Autor: Henk van Limpt-De Prut

 

Arendonk, un mic orăşel din provincia belgiană De Kempen, a devenit faimos printre miile de crescători de porumbei din întreaga lume. Şi probabil numele Arendonk încă mai spune ceva pentru câţiva fani ai ciclismului, care îşi amintesc de Rik van Steenbergen, triplu campion mondial la ciclism, un sportiv foarte admirat de fraţii Janssen. Dar cred că toţi ne dăm seama ce înseamnă să fii campion mondial la ciclism şi ce înseamnă să fii campion mondial la porumbei! Foarte puţini columbofili şi-l vor mai reaminti pe Rik van Steenbergen, ciclistul, însă numele fraţilor Janssen va fi pe buzele a generaţii întregi de acum înainte.

 

Fraţii Janssen au scris istorie nu numai datorită performanţelor înregistrate de porumbei în concursuri, ci şi faptului că porumbeii lor s-au dovedit excelenţi reproducători pentru miile de crescători care au reuşit într-un fel sau altul să achiziţioneze câteva exemplare din această familie de păsări. Peste tot în lume veţi găsi păsări din această familie şi nu mai există nici o altă crescătorie pe mapamond care să fi contribuit într-o măsură atât de mare la perfecţionarea porumbelului de curse modern cum a fost crescătoria Janssen. Mii de mulţumiri dragilor mei prieteni, fraţii Janssen, care mi-au permis să le vizitez crescătoria de atâtea ori, astfel încât să pot pregăti acest reportaj în exclusivitate. Tuturor cititorilor acestui material fraţii Janssen le doresc multă bucurie şi speră din toată inima că acest articol le va pune la dispoziţie multe informaţii utile.

 

Începutul

Totul a început în 1872, anul în care s-a născut Henri Janssen. El este fondatorul familiei de porumbei Janssen. Primii porumbei i-a achiziţionat în 1886. La acea vreme, era cunoscut sub numele de Driekske De Paauw.

 

Henri s-a căsătorit cu Pauline, născută în 1877. Au muncit foarte mult la viaţa lor. În urma căsătorei, au avut 9 copii, 7 băieţi şi 2 fete: Fons, Frans, Jef, Vic, Irma, Adriaan, Charel, Marie şi Louis.

 

Henri a fost unul dintre membrii fondatori ai clubului columbofil din Arendonk. A fost un crescător de top chiar de la început. Între 1908 şi 1914, a avut nişte porumbei faimoşi la categoria AS, cum ar fi „Het Blauwtje”, cu 20 de locuri 1. La vremea respectivă, deja câştigase câteva biciclete de pe urma rezultatelor obţinute de porumbeii săi.

 

Henri era un om tăcut, care iubea natura, şi cam tot ce ţinea de porumbei avea legătură şi cu natura. Din cauza asta se împotrivea reproducţiei de iarnă şi sistemului văduviei. Toate aceste trucuri îl enervau. Cu dragostea sa nemărginită faţă de porumbei şi cu ajutorul membrilor familiei, Henri şi-a folosit toate cunoştinţele şi le-a pus în slujba creării propriei familii de păsări.

 

Toţi copiii au împărtăşit pasiunea tatălui. Spre exemplu, la cărăţenie participau atât fetele cât şi băieţii. Henri s-a stins din viaţă în 1947. Ulterior, soţia lui, Pauline, a fost capul familiei până când a trecut şi ea la cele veşnice în 1967. Era cunoscută pentru bunătatea şi amabilitatea ei şi toţi copiii au iubit-o foarte mult.

Aşa cum am menţionat, Henri era interest doar de jocul la natural şi, în ciuda faptului că fiii au construit un compartiment destinat văduviei, acesta nu a fost niciodată folosit atâta vreme cât a trăit. Henri se temea foarte mult că, după câţiva ani, metoda văduviei va diminua valoarea crescătoriei din cauza faptului că femelele nu pot fi concurate şi testate. Şi trebuie menţionat că cele mai bune păsări ale sale erau femele. După moartea lui Henri, fiii au decis să continue munca de-o viaţă a răposatului tată. Între timp, o parte dintre copii s-au căsătorit. Cei care au rămas şi-au împărţit sarcinile între ei. Adriaan a rămas să se ocupe de păsările zburate la natural şi de pui, Louis de reproducători, Jef îmbarca porumbei, făcea curăţenie, avea în grijă ceasurile constatoare şi se ocupa şi de câine. Mamei Pauline şi Irmei le-a revenit dificila sarcină de îngrijire a gospodăriei, ocupându-se totodată şi de musafiri.

 

Lui Charel i-a revenit în cele din urmă misiunea de a se ocupa de văduvi. Da, aţi citit bine. După moartea tatălui, fiii au început să practice cu multă atenţie sistemul văduviei. La început, numai cu 4 masculi! Aceştia erau “Oude Donkere”, “Oude Lichte”, “Rode” şi “Lichte Vos”. Însă nu au uitat de sfatul înţelept al tatălui şi s-au asigurat ca sistemul natural şi reproducţia să fie prioritare.

 

Casa de pe Strada Şcolii, nr. 6, din Arendonk

 

Persoanele care veneau în vizită la fraţii Janssen pentru prima oară erau un pic surprinşi de ce găseau. Se aşteptau să găsească, aşa cum se întâmplă cu mai toate superstaurile din orice sport, o vilă mare şi impozantă. În cazul de faţă, nu găseau decât o casă modestă, construită înainte de al doilea război mondial. Aşa cum este obiceiul în Arendonk, intrarea în casă se făcea printr-o uşă mică, prin curtea din spate.

 

Fraţii Janssen sunt nişte oameni cu picioarele pe pământ, cinstiţi şi care au rămas fideli modei în care au fost crescuţi. Adică nişte oameni care au muncit din greu în fabrica de ţigări până când au putut să iasă la pensie. La ei în casă, totul e simplu şi modest; fotografiile părinţilor, ale fraţilor şi surorilor sunt toate la locul lor. Au un câine mic care latră zgomotos la orice străin care le trece pragul. Nu e o casă tipică celebrităţilor, ci, mai degrabă, locuinţa unor oameni foarte buni şi nepretenţioşi.

 

În curtea din spate veţi observa imediat o fântână şi un păr. Din această fântână e scoasă apa naturală cu care sunt umplute adăpătorile faimoşilor porumbei. Este binecunoscută ospitalitatea cu care sunt trataţi vizitatorii, la fel şi modul în care fraţii apreciază punctualitatea. Oricine îi vizitează trebuie să fie punctual şi să respecte programul. Nici măcar Regele Belgiei n-ar face excepţie.

 

Crescătoria

 

Crescătoria e la fel de modestă ca şi casa în care locuiesc, dar este eficientă! Totul are un rost. Nu au folosit materiale scumpe, dar nici de proastă calitate. Nu s-a schimbat nimic de ani de zile, cu excepţia unui sistem de alarmă şi securitate foarte scump. Charel spunea că e păcat că au ajuns să folosească aşa ceva în ziua de azi.

 

Sunt patru compartimente, amplasate în podul casei. Jos se află secţiunile destinate puilor şi păsărilor jucate la natural, iar deasupra sunt două compartimente pentru văduvi. Din clipa în care intraţi în crescătorie veţi observa ce linişte e înăuntru. Toate trapele de aterizare sunt poziţionate către sud-vest. În curtea din spate se mai află două adăposturi. Unul dintre ele a fost denumit “De Ren”; acesta este compartimentul de reproducţie al păsărilor bătrâne. Celălalt este prevăzut cu o volieră pentru femelele văduve. Reţineţi că toate compartimentele de zbor au acoperişul construit doar din ţiglă, iar iluminatul interior este asigurat de câteva ţigle din sticlă. Datorită poziţionării rafturilor din compartimente, există mult spaţiu liber şi se poate spune că porumbeii beneficiază de o cantitate mare de aer. Deci aerul proaspăt e mereu prezent în interior. De multe ori, fraţii sunt nevoiţi să scoată zăpadă din crescătorie. Nu e nevoie să închidă ori să deschidă tavanul pentru a regla cantitatea de oxigen.

 

“Compartimentele rămân neschimbate, indiferent că e zi sau noapte, iarnă sau vară”, mi-au mărturisit fraţii. Cel mai important lucru e ca adăposturile să fie cât mai curate. Dacă acest lucru e făcut cu seriozitate, menţinerea stării de sănătate nu e o problemă. De fiecare dată când cineva intră în adăposturi, acestea sunt cât se poate de curate. Oricât de mulţi vizitatori ar avea într-o zi, întotdeauna fraţii Janssen fac curat după fiecare, înainte ca următorul oaspete să fie poftit înăuntru. În permanenţă podeaua arată impecabil, poţi să lingi miere la cât e de curată. O dată pe săptămână e folosit aspiratorul astfel încât praful nu se acumulează. Pe lângă asta, fraţii dau cu peria şi cu mătura regulat pentru a dezinfecta crescătoriile. O dată pe an se face curăţenie generală, când totul e spălat cu apă şi clor. După care pereţii sunt văruiţi.

 

Păsările care au stat la baza coloniei fraţilor Janssen

După ce ne aşezăm confortabil în binecunoscutele lor fotolii şi servim un păhărel, fraţii Janssen încep să ne povestească despre familia lor de păsări:

 

“Oude Vos”

În anul 1919, Fons a achiziţionat un mascul albastru de la un crescător pe nume Ceulemans din Berlaar. Respectiva persoană era deja în vârstă la vremea aceea. Puii din acel mascul au mers foarte bine. La vremea aceea, Louis era un columbofil foarte tânăr şi l-a luat pe “Oude Vos” când porumbelul era de 3 ori mai în vârstă ca el – pasărea avea pe atunci 19 ani. Louis i-a făcut un mic coteţ, pe care l-a amplasat deasupra toaletei din curte. “Oude Vos” era foarte fericit în acea mică boxă, iar Louis a primit în dar şi o femelă tânără, pe nume “Jonge Voske”. Această femelă era foarte ataşată de masculul lui Louis. Cu o zi înainte, tânăra femelă câştigase locul 2 într-o cursă, iar Louis a încercat să o facă să intre în cuşca aflată deasupra toaletei. După un timp, a reuşit acest lucru iar tânărul crescător deja visa cum cei doi porumbei se împerecheau în micul său “adăpost”. Dar când s-a uitat înăuntru, la câteva ore după, a constatat că bătrânul mascul nu avea nici o atracţie faţă de partenera sa şi o bătuse atât de tare încât tot capul era plin de sânge. Vă daţi seama că Louis a avut mari probleme cu restul familiei din pricina acestui lucru.

 

La vremea aceea, Fons Janssen s-a împrietenit cu mister Schoeters din Herenthout, iar mai târziu a achiziţionat porumbelul “Oude Duifke van ‘25”.

 

„Tamme”

În 1920, atât Adriaan cât şi Charel erau nişte crescători foarte entuziasmaţi. Aveau o mică crescătorie numai a lor; un adăpost care înainte fusese coteţ de găini, după cum mi-a mărturisit Charel. Jaan era proprietarul lui “Tamme”, un porumbel care stătea întotdeauna pe gardul viu din curte. Jaan nu trebuia decât să pună mâna pe gard şi “De Tamme” se aşeza imediat pe el.

 

„Lichte”

După ce s-au consultat, toţi au fost de acord să-l împerecheze pe “Tamme” cu “Schoon Voske” de la Charel. Au scos din această pereche doi guţi pe rar, exemplare splendide, cu ochiul pe alb. Lui Frans, fratele cel mare, îi plăceau foarte mult aceşti pui şi era dispus să plătească pentru ei 5 franci belgieni (aprox. 25 de cenţi). Fons a observat dezamăgirea din ochii lui Charel şi i-a oferit 30 de franci. Fons i-a luat pe amândoi la el acasă, în Baarle-Hertog, şi a avut mare succes cu aceste păsări. Unul dintre ei s-a pierdut într-o cursă, însă celălalt a devenit o super-pasăre. Acest mascul a câştigat de 9 ori locul 1. La început, toţi membrii familiei au crezut că Fons spunea asta doar ca să-i facă pe plac lui Charel, dar când Fons a adus clasamentele drept dovadă, toţi s-au convins şi nu le-a venit să creadă. Charel era cel mai mândru dintre toţi! Fons era un om cu inimă bună şi a returnat pasărea fraţilor săi. Mai târziu, când aceştia l-au învăţat la noua locaţie, l-au şi zburat.

 

Într-o zi, l-au îmbarcat din nou pe “Lichte”, Adriaan considerându-l în formă maximă. În acea duminică, cursa a fost decalată din cauza vremii nefavorabile. Păsările au fost eliberate luni şi Fons a decis să vină în vizită la fraţii săi şi să privească împreună cum vin păsările de la concurs. În ziua aceea, era un vânt puternic din faţă şi, potrivit lui Fons, erau cele mai bune condiţii meteorologice pentru “Lichte”. După spusele lui Fons, porumbei au zburat în acea zi mai mult decât se aştepta. Văzând că fraţii au băgat în ceas câteva păsări, a început să strige: “Din porumbeii mei nu s-a întors nici unul!” Fraţii săi au început să râdă de el, zicându-i: “Dragă Fons, nu ştii nimic despre porumbei, deoarece tu însuţi ai întârziat şi pasărea a sosit înainte ca tu să vii”. În acea zi, “Lichte” a cîştigat locul 1, cu 10 minute avans.

 

Iarna următoare, vecinii au construit un gard nou. Brusc, o bucată de zid s-a desprins şi a căzut, iar mama Pauline a observat cum o pasăre s-a speriat şi a fugit. Seara, toată familia era în panică! “Lichte” dispăruse. “La orele 16, încă se afla pe cuib”, zise Charel. Mama Pauline le-a povestit ce văzuse. Doi ani mai târziu, “Lichte” s-a întors fără inel. Probabil intrase în altă crescătorie şi a fost ţinut captiv la reproducţie.

 

Şi “Blinde”, aparţinând lui Frans, soră bună cu “Lichte”, a obţinut rezultate de top. La acea vreme, Charel concura de doi ani în tandem cu fratele său mai mare. Totuşi, de vreme ce Frans şi-a dat toţi porumbeii de valoare, Charel a renunţat la tandem pentru că dorea să-şi clădească o familie puternică de păsări. Fraţii mi-au spus că Frans a continuat să concureze de unul singur, cu rezultate extraordinare.

The „Schalieblauw” x „Blauw Duif”

Aşa cum am spus, Fons a devenit foarte bun prieten cu berarul Schoeters din Berlaar şi, împreună cu fratele său, Adriaan, i-au făcut o vizită în Hernthout. Când au ajuns acolo, l-au întâlnit şi pe Goossens, un prieten de-al lui Schoeters. “Ce ai acolo?”, l-a întrebat Adriaan, arătând spre o cuşcă de iepuri. În ea se afla un porumbel neîngrijit, cu multe pene nenăpârlite şi coada murdară. Fraţii au examinat pasărea cu atenţie şi au observant că era un tardiv din anul precedent, cu 3 remige primare nenăpârlite. Au întrebat dacă pot cumpăra acea pasăre, însă Schoeters le-a răspuns că acel porumbel nici măcar nu merită fie păstrat. Chiar şi aşa, Fons şi Adriaan au cumpărat pasărea şi s-au întors acasă mulţumiţi. După năpârlire, era complet schimbată şi arată şi bine la mână. “Schalieblauw” părea că s-a născut din nou. În cadrul unei licitaţii organizate de Schoeters, Fons a cumpărat câţiva porumbei. Printre ei şi o femelă albastră cu ochi roşu. Zburase foarte bine şi, printre altele, câştigase locul 1 de la Noyon şi locul 1 de la Orleans. “A fost zburată de prea multe ori ca pui”, îşi aminteşte Louis. Această femelă albastră a fost împerecheată cu “Schalieblauw”. A fost o pereche extrem de valoroasă. Majoritatea puilor scoşi din acest cuplu erau guţi pe rar, cu ochiul alb, asemeni lui “Oude Grote” şi “Jonge Witoger”. Fraţii mi-au spus că aceste păsări aveau un corp frumos, penaj mătăsos şi un caracter puternic.

 

„Jonge Witoger” x „Dochter van De Aap”

Ulterior, Fons a achiziţionat o fiică din faimosul “Aap” al lui Schoeters. Aceasta a fost împerecheată cu “Jonge Witoger”. Primii doi pui din acest cuplu nu au arătat că ar avea potenţial pentru viitor. Unul s-a pierdut de acasă, iar celălalt la antrenamente. Însă puii din celelalte serii s-au dovedit toţi foarte buni. Erau nişte guţi cu un corp armonios şi ochi albi, deosebit de frumoşi. Şi, cel mai important, calităţile de zburători şi reproducători au fost factorul decisiv. Porumbeii Janssen din ziua de azi sunt descendenţi din aceste păsări. Au fost încrucişaţi cu porumbeii din linia “Vossen”, provenind din “Oude Vos” al lui Louis şi din “Vos van ‘26”, provenind direct de la Ceulemans.

 

„Wonder Voske van ’45”

Unul dintre cei mai faimoşi reproducători de bază. Era o femelă foarte cunoscută datorită numeroaselor locuri de 1 câştigate. Era aproape invincibilă. Era fiică din “Vos van ‘39” şi descendentă din perechea “Schalieblauw” x “Blauw Duif”.

 

„Bange van ’51”

Acest super-zburător se trage din celebra “Vossenline”. Tatăl său era “Vos van ‘49”. A primit numele de “Bange” nu pentru că era sperios, ci datorită faptului că, atunci când se întorcea din cursă, stătea câteva minute pe trapa de aterizare şi admira cartierul.

 

“Bange van ‘51” este un porumbel-cheie, din care se trag mulţi descendenţi faimoşi în anii ce au urmat: “De Scherpen”, “Oude Mercks”, “019”, “Jonge Mercks” şi “Geeloger”.

 


„Halve Fabry”

Louis povesteşte cum Victor Fabry le-a făcut o vizită într-o zi pentru a achiziţiona un mascul. Pasărea a primit numele “De Trage”, un fiu din “De Witoger”. Fabry intenţiona să-l împerecheze pe “De Trage” cu o fiică din celebrul său porumbel “Portois”. Le-a promis fraţilor un pui din această pereche. Un an mai târziu, au găsit în bucătărie o cuşcă cu un pui mic în interior. După o vreme, fraţii şi-au amintit de promisiunea făcută de Victor de a le face cadou un pui din acel cuplu. Era un exemplar normal, fără să iasă cu nimic în evidenţă, iar după câteva antrenamente fraţii au decis să-l îmbarce pentru etapa de la Quievrain (100 km), condiţiile meteo nefiind tocmai bune. Toate păsările s-au întors acasă, mai puţin “Halve Fabry”. După câteva ore, fraţii l-au găsit în curtea din spate, cu guşa plină de boabe ciugulite de pe câmp. Ca pui, “Halve Fabry” nu a obţinut nici o clasare notabilă. Totuşi, în anul naşterii, puiul s-a schimbat suficient cât fraţii să-l păstreze. Avea toate calităţile pentru a deveni o pasăre bună. În al doilea an, a obţinut 3 clasări consecutive, cel mai bun fiind locul 5. Apoi a ratat etapa următoare şi fraţii au decis să-l ţină acasă o săptămână. Miercurea, a avut loc un antrenament privat, după care a fost îmbarcat pentru concurs (gonea femela la cuib). A câştigat locul 1. Înainte de a fi trecut la reproducţie, a obţinut 4 locuri de 1. Ca reproducător a fost şi mai bun. Puii săi au fost introduşi în toţi porumbeii Janssen.

 

Louis şi Charel erau foarte modeşti, spunând doar că au avut mult noroc. Într-adevăr, porumbeii buni sunt rari. Totuşi, consider că fraţii Janssen sunt adevăraţii artizani ai acelor succese. Nu i-a interest decât ce e mai bun şi întotdeauna au căutat să atingă treapta cea mai de sus în tot ce au întreprins.

 

Planul de împerecheri

Înainte de a detalia acest aspect foarte important al sportului columbofil, i-am întrebat pe fraţi ce calităţi consideră a fi importante la un porumbel. Mi-au răspuns că cele mai importante atribute sunt următoarele:

  • Echilibrul păsării;
  • Un spate puternic;
  • Penaj mătăsos;
  • Ochi expresiv;
  • Antebraţ scurt;
  • Remige primare nu foarte late;
  • Dacă este posibil, ultimele trei pene de avânt să aibă aceeaşi lungime;
  • Coadă scurtă;
  • Foarte importante sunt vitalitatea şi curajul păsării;

 

Următoarea întrebare a fost cum au sporit şansele de a reproduce aceste tipuri de păsări. Iată ce răspuns au oferit Charel şi Louis:

 

“Pe primul loc se află rezultatele şi pedigreul. Ne place să apelăm şi la consangvinizare – nepot x nepoată ni se pare cea mai bună opţiune. În felul acesta am obţinut cele mai bune rezultate. Următoarele lucruri am încercat să nu le facem niciodată:

  • Niciodată nu am împerecheat două păsări de talie mare, altfel obţineam găini.
  • Niciodată nu am împerecheat două păsări de talie mică sau păsări cu stern adânc.
  • De asemenea, niciodată nu am împerecheat două păsări cu ochiul pe alb. În ce ne priveşte, vitalitatea şi culoarea trebuie să fie două constante ale ochiului, în special în cazul porumbeilor cu ochiul de tip perlă”.

 

Planul de împerecheri este stabilit de fraţii Janssen după îndelungi consultări. Nopţile lungi de iarnă sunt perfecte pentru astfel de discuţii columbofile. De obicei, masculii îşi păstrează boxele. Dacă o femelă zboară foarte bine, şi ea îşi păstrează boxa. După ce au crescut puii şi masculul începe să se arate din nou interesat de femelă, fraţii mai pun un cuibar în boxă. Ca aşternut sunt folosite tijele de tutun. După prima acuplare, perechile sunt lăsate afară una câte una, iar seara sunt din nou închise în boxe pentru a evita bătăile între masculi. După două zile, cuplurile pot intra şi ieşi afară când doresc (intrarea în crescătorie este lăsată deschisă).

 

În primele zile, fraţii petrec mult timp în crescătorie pentru a interveni când ceva nu merge bine. Imediat ce ouăle sunt depuse, fraţii sunt deja curioşi să afle ce culoare vor avea puii. Culoarea penajului la porumbeii Janssen este foarte variată. Se pot observa guţi închişi sau pe rar, albaştrii, roşii, şalii şi porumbei cu una sau mai multe pene albe. La întrebarea dacă penele albe sunt un semn de forţă fizică, fraţii au început să râdă. “Ştiţi foarte bine că porumbeii buni şi cei proşti sunt de toate culorile. Pentru noi, e doar o chestiune de preferinţă.”

 

În ce priveşte linia “Vossen”, aceştia trebuie să fie roşii. Deşi nu le plac argintii, au recunoscut că în crescătoria lor se află şi exemplare foarte bune cu această culoare!

 

Perioadele când se fac împerecherile:

  • 8 ianuarie – 8 cupluri de reproducători;
  • 22 ianuarie – 13 cupluri zburate la natural;
  • 12 februarie – 14 cupluri de văduvi.

 

În total, fraţii Janssen au 35 de perechi de maturi. Perechile stau aproximativ 9 luni împreună. În timpul sezonului, nu schimbă niciodată cuplurile. La sfârşitul lui octombrie, are loc separarea pe sexe.

 

Hrănirea

Hrănirea păsărilor este, de departe, cel mai important aspect. Majoritatea crescătorilor administrează păsărilor o cantitate prea mare de hrană. Este extrem de important ca păsările să fie hrănite în aşa manieră încât să aibă tot timpul greutatea optimă. Schema lor de hrănire pentru etapele de viteză şi demi-fond este următoarea: luni şi miercuri: amestec foarte uşor; apoi, treptat-treptat, valoarea energetică a amestecului creşte. Sâmbătă dimineaţa: doar seminţe mici. Charel ne mai dă un pont, spunând că trebuie să ne asigurăm ca păsările să nu fie îmbarcate cu prea multă mâncare în guşă, altfel li se face sete în maşina de transport.

 

Fraţii Janssen îşi prepară singuri amestecul de hrană. Diferitele sortimente de grăunţe se află depozitate în pod, fiecare sortiment într-un sac. Zilnic, grăunţele sunt întoarse şi amestecate. Momentul de servire a mesei depinde de sezon. Fraţii Janssen spun că nu contează dacă porumbeii sunt hrăniţi la lumina zilei sau la lumina becului, dar ei încearcă pe cât posibil să rămână de partea naturii. Totuşi, e important ca păsările să fie hrănite întotdeauna la aceeaşi oră.

 

Amestecul de iarnă este alcătuit din: 31% porumb, 39% orz, 15% grâu şi 15% fasole.

Amestecul de vară: 30% porumb, 25% mazăre verde, 27% grâu, 13% orz şi 5% fasole.

 

Lucruri speciale

Aşa cum aţi citit, apa scoasă din fântâna din curtea interioară este arma secretă a porumbeilor. Porumbeii întotdeauna sunt adăpaţi cu această apă, iar o dată pe săptămână primesc şi o baie, la care adaugă întotdeauna o lingură mare de sare. La început, porumbeii primeau Aviol în apa de băut, însă mai târziu au renunţat la el. Pe tot parcursul anului, duminica, porumbeii primesc miere în apa de băut. O dată pe săptămână, le dau păsărilor morcovi tocaţi mărunt; alte legume nu mai primesc. În toate compartimentele se află vitamineral la discreţie şi grit amestecat cu o lingură de sare. Le oferă şi piatră de ciugulit, dar niciodată în ziua îmbarcării deoarece păsărilor li se face sete în coşul de transport.
Păsările zburate pe cuib

Sunt lăsate să zboare afară de 3 ori pe zi: la 7.30 dimineaţa, la 12 şi la 17 seara. Procedează astfel pentru a oferi şi masculilor şi femelelor posibilitatea de a se antrena. În trecut, lăsau păsările afară toată ziua, dar a devenit periculos din cauza boabelor tratate cu care se însămânţau ogoarele. Dimineaţa, când păsările sunt chemate înăuntru, primesc câteva seminţe mici. La prânz, primesc puţin amestec de concurs, iar seara sunt hrănite la saturaţie, până când primii porumbei se îndreaptă spre adăpătoare. Păsările zburate la natural sunt hrănite în boxe deoarece unele exemplare au tendinţa de a se îngrăşa foarte repede şi astfel le pot controla mai uşor. Când puii au eclozat, părinţii primesc mai mult orz în amestec. După câteva zile, se trece pe grâu. Primăvara, puii sunt înţărcaţi la vârsta de 4 săptămâni, iar vara deja sunt separaţi la vârsta de 3 săptămâni. Reproducătorii stau în partea obscurizată a boxei. Acest lucru îi face să fie mai calmi şi îi protejează împotriva curenţilor de aer. Fraţii Janssen acordă o atenţie deosebită sănătăţii şi vitalităţii păsărilor zburate la natural.

 

Femelele sunt zburate mai mult. Atâta vreme cât masculii nu gonesc prea mult la cuib, sunt angajaţi şi ei. Potrivit fraţilor, cea mai bună poziţie de cuib pentru un mascul este atunci când goneşte femela. În cazul femelelor, cea mai bună poziţie este pe pui de 8-10 zile. Toţi porumbeii zburaţi la natural cresc doar un singur pui în timpul sezonului competiţional. E foarte important ca porumbeii care cresc pui să-şi menţină starea de sănătate. Penele trebuie să aibă un aspect mătăsos, care să se simtă şi la mână. Iată câteva semne care denotă o excelentă condiţie a păsărilor zburate la natural:

  • Îşi părăsesc foarte rar cuibul;
  • Îşi apără cu înverşunare boxa în momentul când crescătorul se apropie de ea;
  • Când masa e servită, iau doar câteva boabe şi se întorc în grabă pe cuib;
  • Când porumbeii manifestă un comportament pe care nu îl arată în mod normal.

 

Când i-am întrebat pe fraţi dacă un mascul jucat la natural poate fi şi un bun văduv, răspunsul a fost afirmativ. Adesea au constatat că yearlingii zburaţi pe cuib în primul an sunt cei mai buni văduvi în anul următor. O pasăre jucată la natural poate fi zburată şi la văduvie după 3-4 ani. Nici azi fraţilor nu le place să vorbească despre excitarea păsărilor sau despre aplicarea unor trucuri. Una dintre cele mai frumoase întâmplări pe care le-am auzit vreodată este următoarea: în ziua îmbarcării, una dintre femele a fost găsită moartă pe podeaua crescătoriei. Fraţii au văzut-o şi au decis s-o pun în boxă, în faţa masculului. Apoi, masculul a fost angajat pentru etapa respectivă şi a câştigat locul 1. “Să-l fi văzut cum a venit…”, mi-a mărturisit Louis.

 

Următoarea întrebare s-a referit la faptul dacă este posibil ca păsările în poziţie de cuib să fie zburate des. Louis a răspuns că, pentru început, păsările trebuie să fie sănătoase şi să se recupereze rapid. În medie, porumbeii folosiţi la natural de fraţii Janssen zboară cam 15 etape pe sezon. Spre exemplu, Louis l-a menţionat pe “Oude Blauwke”, care a fost angajat de 5 ori în 14 zile şi a obţinut 5 clasări la vârf. Iar asta nu e o excepţie, ci mai degrabă o regulă, deoarece o pasăre zburată la natural şi aflată într-o formă excelentă rămâne aşa cel puţin 14 zile. Însă crescătorul trebuie să se asigure că porumbeii nu se îngraşă şi că nu sunt forţaţi să facă lucruri pe care nu le pot face. Atenţia crescătorului este foarte importantă în astfel de cazuri.

 

Sfaturi: în perioadele caniculare, nu este indicat să angajaţi femelele care au pui mai mici de 6 zile. Cu cât femelele stau mai mult în maşină, cu atât scad şansele de a obţine o clasare bună. Rezultatele femelelor sunt mai bune când sunt lansate în zorii zilei. Femelele ştiu că nu trebuie să mai stea pe cuib în acea zi. Femelele care pleacă la câmp când au pui de crescut sunt închise în boxa lor. Se procedează astfel pentru a le împiedica să mai ia şi alţi porumbei după ele. Masculii jucaţi la natural se pot dovedi nişte văduvi excelenţi. Yearlingii trag tare când sunt zburaţi pe cuib. La al doilea şi al treilea rând de ouă, trebuie să încercaţi să-i motivaţi suplimentar, acordându-le o atenţie specială.

 

Masculii văduvii

Sunt lăsaţi afară de două ori pe zi (la orele 7 şi 18). Dimineaţa primesc întotdeauna câteva seminţe mici. Seara primesc amestec de concurs. La începutul săptămânii, primesc cu 25% mai mult orz în amestec decât spre sfârşitul săptămânii. Masculii sunt hrăniţi în boxe. Dimineaţa, masculii sunt lăsaţi primii afară şi nu li se permite să intre timp de o jumătate de oră. Nu este folosit steagul sau alt mijloc care să-i forţeze să zboare. Porumbelul nu trebuie speriat, spun fraţii. O pasăre trebuie să zboare din proprie iniţiativă. Dacă nu se întâmplă aşa, atunci nu este sănătoasă. Dacă nu pot ateriza pe propria crescătorie din cauza steagului, atunci se vor lăsa în altă parte, iar acesta e un obicei prost. Primăvara, toţi văduvii cresc un pui şi, după 10 zile de clocit pe al doilea rând de ouă, sunt trecuţi la văduvie. Toate femelele sunt îndepărtate în acelaşi timp, chiar şi cele care clocesc de câteva zile. Compartimentele de văduvie sunt situate chiar deasupra celor ale zburătorilor la natural şi ale puilor. La întrebarea dacă acest lucru nu e un dezavantaj, nu mi-au răspuns. Aşa a fost dintotdeauna, deci nu are importanţă.

 

Când se face curăţenie în adăposturi sau când primesc vizitatori, fraţii nu-şi fac prea multe griji că deranjează văduvii. Porumbeii sunt obişnuiţi cu asta, deci nu e o problemă. Charel spune că sunt poveşti de adormit copii sfaturile cum că văduvii nu trebuie deranjaţi. El intră de 3 ori pe zi la văduvi şi stă acolo tot atât cât stă şi în celelalte compartimente. “Văduvii mă pot auzi şi când intru în compartimentul de zbor la natural, iar în compartimentul puilor e la fel. Şi eu nu sunt deloc silenţios când intru la păsări, deci le deranjez de multe ori”, mărturiseşte Charel.

 

La întrebarea cum îşi arată văduvii forma, Charel e de părere că fiecare exemplar are felul său unic de a-ţi arăta asta. Trebuie doar să -i cunoşti foarte bine. “Schallyblauw” stătea întotdeauna pe policioara de aterizare, în timp ce “Lichte” făcea manevre de aterizare pe acoperiş. Când te aşteptai să se lase, îşi lua iarăşi zborul”.

 

Masculii văduvi zboară întotdeauna în stol. Yearlingii sunt plasaţi în boxele libere pe înserate, cât mai devreme posibil. Înainte de îmbarcare, în boxe sunt aduse cuibarele. La început, văduvilor maturi nu li se arată femela şi sunt puşi direct în coş. După aceea, yearlingilor le sunt prezentate femelele. Când femelele se lasă pe cuib, sunt luaţi şi yearlingii şi puşi în coş. În crescătoria fraţilor Janssen nu există ferestre mari prin care păsările să intre, deci trebuie să aterizeze pe o policioară. După cursă, sunt închişi în boxe cu femelele şi pot sta împreună o jumătate de oră. Dacă a fost o etapă dificilă, pot sta mai mult. Masculii care întârzie ori se întorc a doua zi îşi văd şi ei partenera. În cazul acesta, ceilalţi masculi sunt închişi în boxe. După ce femelele sunt îndepărtate, trag o jaluzea peste ferestre, iar seara o ridică la loc. Văduvilor care nu sunt angajaţi nu li se permite să-şi vadă femelele. Bineînţeles că boxele celorlalţi masculi sunt închise.

 

Văduvii pot zbura cu uşurinţă două concursuri într-o săptămână. Nu-i puteţi scoate din ritm. Fiecare mascul are propriul său comportament ciudat. Unul este foarte tăcut, altul este foarte activ. Cel mai important e ca masculii să-şi păstreze boxele orice ar fi. Dacă unul este alungat din boxa sa, e mai bine sa-l scoateţi din compartiment. Masculii rămân văduvi timp de 3 luni. După acest interval de timp, cresc un pui. De multe ori, fraţii Janssen angajează foştii văduvi şi pentru câteva etape din sezonul de toamnă. Acest lucru nu are cum să le dăuneze. Potrivit fraţilor Janssen, un fost văduv se poate transforma cu uşurinţă într-un porumbel jucat pe cuib ulterior, nu-l va afecta cu nimic. Fraţii din Arendonk nu au avut niciodată probleme cu porumbeii jucaţi la natural şi care se întorceau din cursă în acelaşi timp cu văduvii. Toţi intrau rapid în compartimentul lor. Când un văduv zboară bine, trebuie să-i daţi aceeaşi femelă sezonul următor.

 

Femelele văduve

Potrivit lui Charel, femelele joacă un rol extrem de important pentru succesul partenerului lor. Femela trebuie să fie foarte ataşată de mascul. Când unele femele nu sunt aşa, fraţii încearcă să-i enerveze foarte tare pe masculi. Nu le mai arată niciodată altă femelă. După ce le prezintă femelele, le duc imediat înapoi în secţiunea lor. Chiar înainte de sosirea masculilor, femelele sunt încuiate în boxă, alături de cuibar.  

 

Louis e cel care are grijă de femelele văduve. Sunt hrănite la fel ca masculii. Timp de 3 luni, în perioada cât se află în volieră, femelele sunt închise într-o boxă pe timpul nopţii. Doar când vremea este frumoasă li se permite să iasă în volieră. O femelă se pretează jocului la văduvie doar 3-4 sezoane. După aceea, dragostea pentru masculi dispare şi nu vor mai fi deloc interesate de sexul opus. Pentru a le obişnui cu statutul de reproducătoare de mai târziu, fraţii ne sfătuiesc să nu ţinem o femelă la văduvie mai mult de 2 ani. Până acum, nu au încercat niciodată văduvia totală (dublă).

 

Sfat: Aveţi mare grijă de femelele văduve şi încercaţi să le menţineţi starea de sănătate. Nu le trataţi ca şi cum ar fi inutile. De asemenea, fiţi cu ochii pe ele pentru că, de multe ori, ele sunt responsabile pentru clasările masculilor, spune Charel. Dintr-o dată Charel ridică un deget şi spune: „Nu vă gândiţi că puteţi zbura numai la văduvie pentru că nu veţi reproduce mulţi pui buni dacă nu ştiţi care sunt femelele de calitate. În felul acesta, veţi ajunge doar un crescător de duzină.” Depinde de dvs. ce decizie veţi lua!

 

Păsările tinere

Când puii sunt înţărcaţi, stau o zi închişi în compartimentul destinat lor pentru a se acomoda cu încăperea. A doua zi, sunt scoşi afară şi puşi pe trapa de aterizare pentru a vedea împrejurimile cât mai repede posibil. Această operaţiune se face zilnic, fraţii Janssen considerând că astfel vor pierde mai puţine păsări. Când puii sunt înţărcaţi prea târziu, adesea se pierd de acasă deoarece se înalţă în zbor şi nu cunosc împrejurimile pentru a se mai întoarce la crescătorie. În primele zile, fraţii supraveghează foarte atent puii deoarece se întâmplă să cadă din podul casei (unde se află crescătoria) şi nu se mai pot înălţa pe acoperişul înalt, unde se află policioara de aterizare. La început, puilor li se permite să zboare în jurul crescătoriei între orele 13.00 şi 16.00.  

 

Fraţii Janssen îşi opresc 60 de pui reproduşi iarna şi 40 de exemplare reproduse vara. Toate păsările sunt înţărcate în acelaşi compartiment, măsurând 2,5 x 2 m. Fraţii nu sunt de părere că aceste condiţii ar fi ideale, adică să ţii laolaltă mai multe serii de pui, însă nu au altă alternativă din cauza lipsei spaţiului. Când puii scoşi în vară sunt înţărcaţi, aceştia primesc o raţie suplimentară de hrană când puii reproduşi iarna sunt afară, antrenându-se. Fraţii se mai confruntă cu o problemă atunci când puii mai în vârstă îi iau cu ei în zbor pe cei mai mici, aceştia din urmă având la activ doar câteva zboruri în jurul crescătoriei. Iar când vremea se încălzeşte, Charel spune că puii scoşi vara sunt mai predispuşi îmbolnăvirii.

 

Păsările tinere primesc acelaşi amestec ca şi puii de cuib, doar porumbul normal este înlocuit cu porumb de floricele sau porumb franţuzesc cu boabe foarte mici. Acest lucru se întâmplă doar în primele două săptămâni, astfel încât puii învaţă repede să mânânce porumb. Este foarte important ca puii să mănânce toate grăunţele.

 

Fraţii Janssen acordă o îngrijire deosebită puilor deoarece ei sunt viitorul coloniei. Pe lângă acest lucru, prin contact cu păsările, ei încearcă să pună bazele unei prietenii cu ele, prietenie care să dureze pentru tot restul vieţii. Puii sunt învăţaţi să intre înăuntru cu ajutorul unui fluier, astfel încât să intre de îndată ce îi aud sunetul. Ori de câte ori puii sunt hrăniţi, este folosit fluierul. În aceeaşi manieră, fluierul este utilizat şi pentru a chema păsările când se întorc dintr-o cusă. Jef se pricepe cel mai bine la fluierat. “Trebuie să fii foarte priceput ca să fluieri aşa cum o face Jef”, spune Charel. “Jef fluieră la fel cum o făcea celălalt frate al nostru, Jan, cu mult timp în urmă.”

 

În timpul hrănirii, îşi ating toate păsările, una câte una, ca acestea să se obişnuiască cu mâinile crescătorului. De asemenea, încearcă să facă păsările să le mănânce din palmă din acelaşi motiv. Un alt lucru pe care fraţii îl fac este să vorbească tot timpul cu porumbeii lor. Păsările Janssen sunt atât de blânde încât zboară şi se aşează pe umerii stăpânilor, ciugulindu-i de urechi. Fraţilor Janssen nu le plac păsările sperioase. E o plăcere să stai printre porumbei lor deoarece se vede că îşi iubesc stăpânii. Când îi vezi pe fraţii Janssen cum îşi îngrijesc porumbeii, imediat îţi dai seama cât de mult ţin la ei.

 

Porumbeilor li se permite să se antreneze în jurul crescătoriei de două ori pe zi până în momentul începerii sezonului competiţional. Antrenamentul constă doar în 3 lansări de la 15 km distanţă. După aceea, sunt duşi la 5 antrenamente cu maşina clubului, la o distanţă de 38 km. Dacă păsările sunt sănătoase iar năpârlirea nu e foarte avansată, acestea trebuie să zboare toate etapele.

 

Fraţilor le place să-şi concureze păsările tinere pe cuib. Imediat ce observă că s-a format o pereche, le pun un cuibar chiar lângă locul unde acel cuplu şi-a construit cuibul. Păsările tinere care sunt concurate pe cuib trebuie să zboare bine. Dacă nu se întâmplă acest lucru, sezonul următor nu le va mai prinde în crescătorie. Fraţii Janssen spun că păsările tinere concurează foarte bine şi zburate fără pereche şi cuib. După sezonul competiţional, porumbeii trebuie să năpârlească foarte repede. Nu e şi cazul tardivilor, pentru care nu e obligatorie năpârlirea completă. În ce priveşte păstrarea unui tânăr care nu a fost concurat, fraţii Janssen spun că nu prea fac acest lucru, excepţie făcând situaţia când o pereche foarte bună îmbătrâneşte şi le e teamă că nu va mai scoate pui. Ca atare, păstrează unu-doi pui pentru ca acea linie să nu dispară.

 

Sfat: Supravegheaţi atent compartimentul puilor. Spre exemplu, dacă un pui îşi alege o odihnitoare foarte înaltă, daţi-i o boxă amplasată la aceeaşi înălţime când va fi yearling. Vă va răsplăti concurând foarte bine.

 

Antrenamentul păsărilor

Antrenamentul în jurul crescătoriei trebuie făcut în fiecare zi la aceeaşi oră. Păsările vor rămâne înăuntru când e ceaţă, ploi în averse şi zăpadă. Cu mult timp în urmă, fraţii îşi antrenau păsările foarte des. Charel le ducea la 20 km iar Adriaan le asista la întoarcere. În ziua de azi, tinerii şi maturii sunt antrenaţi doar de 3 ori înainte de începerea antrenamentelor organizate de club. Porumbeii care sunt antrenaţi mai târziu în timpul sezonului sunt trimişi la cluburile din împrejurimi, fiind antrenaţi în permanenţă.

 

Sfat: Charles crede că este foarte important ca păsările să fie asistate la întoarcerea de la un antrenament pentru a fi învăţate să intre rapid după aterizare. Dacă nu este nimeni acasă, puneţi-le nişte mâncare în hrănitori, pe care să o consume imediat după sosire.

 

 

Câteva răspunsuri oferite de fraţii Janssen la întrebările lui Henk van Limpt-De Prut

 

Le-aţi dat vreodată porumbeilor granule concentrate?

Păsările trebuie să-şi menţină starea de sănătate cu hrană normală. Porumbeii nu sunt porci.

 

Ce părere aveţi despre crescătorii care nu fac niciodată curăţenie în adăpost sau pun paie pe jos?

În nici un caz nu aşa se cresc porumbeii. O spunem încă o dată, porumbeii nu sunt porci.

 

De ce nu concuraţi la fond?

Nu ne plac deloc cursele de fond pentru că există prea multe riscuri, iar păsările se pierd foarte des. Însă am demonstrat că porumbeii noştri pot zbura şi pe astfel de distanţe, dar am făcut-o numai pentru a pune capăt acelor bârfe cum că n-ar fi în stare. Odată, am trimis 3 păsări la concursul de la Chateauroux (575 km). Am obţinut locurile 1, 2 şi 4 pe club. Porumbeul “De Scherpen” l-am îmbarcat pentru Montagris şi Bordeaux (800 km) şi de două ori a câştigat locul întâi. Moment în care bârfele au încetat. După aceea, ne-am hotărât să concurăm numai la viteză şi demi-fond. Acestea sunt categoriile care ne plac.

 

Există cupluri reproducătoare cu adevărat bune?

Cuplurile care dau naştere unor produşi buni nu sunt rare, însă cuplurile care reproduc supercampioni se găsesc foarte greu. Oridecâte ori veţi reproduce o superpasăre, acea pereche e deja un bun cuplu reproducător.

 

Aveţi porumbei închişi la matcă?

Nu, şi niciodată nu vom avea, deoarece considerăm că o pasăre trebuie să zboare.

 

Porumbelul dumneavoastră “Stier” l-aţi avut împerecheat cu mai multe femele?

Nu, niciodată nu am făcut acest lucru. I-am dat numele de “Stier” (adică “Taur”) pentru că era o pasăre deosebit de puternică.

 

Faceţi vreo injecţie porumbeilor pentru ca aceştia să-şi menţină fertilitatea mai mult timp?

Nu, când nu mai e fertil, s-a terminat. În afară de asta, considerăm că porumbeii bătrâni trebuie să lase locul celor mai tineri. Însă “019” probabil va muri în crescătoria noastră.

 

Ce vă place cel mai mult în sportul columbofil?

Să privim porumbeii cum se întorc de la concursuri şi puii cum cresc în cuib.

 

Cât timp veţi mai continua să zburaţi porumbei?

Atâta timp cât vom fi în stare să ne deplasăm şi să urcăm treptele de la scara crescătoriei.

 

Cum reuşiţi să faceţi faţă tuturor persoanelor care vă vizitează?

Ne-am obişnuit cu asta. Îngrijirea porumbeilor va fi întotdeauna prioritatea numărul unu pentru noi.

 

Rezultatele obţinute de-a lungul a 75 de ani!

 

Vreme de 75 de ani, fraţii Janssen au câştigat premii la vârf în cursele cu porumbei. Niciodată nu şi-au făcut reclamă. Rezultatele obţinute au fost cele care au ţinut locul publicităţii. Dorim ca cititorii să-şi dea seama că Jef, Charel şi Louis au împreună 200 de ani. Vârsta lor şi, mai important, talentul de care au dat dovadă trebuie respectate.

 

Din 1935 până în 1939 au câştigat de peste 60 ori locul 1, incluzând:

  • 10 aprilie 1938 – 380 porumbei – 17 angajaţi – locurile 1-2-3-8-9-15-26-36-56-57-82-100;
  • 24 aprilie 1938 – 294 porumbei – 12 angajaţi – locurile 1-2-4-10-12-26-28;

 

Din 1945 până 1951 au câştigat de 80 ori locul 1, incluzând:

  • 5 mai 1945 – 682 porumbei – 15 angajaţi – locurile 1-2-4-5-6-7-18-25-30-42-92;
  • 29 august 1949 – 526 porumbei – 14 angajaţi – locurile 1-2-3-4–5-6-7-13-17-28-31-65-96-174;
  • 28 mai 1951 – 700 porumbei – 18 angajaţi – locurile 1-2-3-4-9-12-23-35-38-39-62-85-142-170-185;
  • 27 aprilie 1952 – 203 porumbei – 12 angajaţi – locurile 1-2-3-4-5-6-9-12-13-18-32-57.

 

În 1953 – de 28 ori locul 1;

În 1954 – de 30 ori locul 1;

În 1955 – de 32 ori locul 1;

În 1956 – de 30 ori locul 1;

În 1957 – de 17 ori locul 1;

În 1958 – de 15 ori locul 1;

 

Aceşti porumbei au fost concuraţi atât în cadrul clubului, cât şi regional. Mulţi crescători, invidioşi pe asemenea rezultate, erau bucuroşi că nu concurează împotriva lor. Rezultatul a fost că fraţii Janssen au fost suspendaţi în 1954. Li s-a făcut o mare nedreptate, fiind sancţionaţi doar pentru faptul că păsările lor erau prea rapide.

 

Între anii 1960 şi 1970, s-au născut campionii care sunt prezenţi şi astăzi în pedigreele porumbeilor Janssen, şi anume “Merckx”, “Raket”, “Scherpe”, “Geeloger”, “019” etc, porumbei care au câştigat un număr impresionant de premii. În 1972, au devenit campioni ai “Zuiderkempen”, cu 17 premii din 20 câte puteau câştiga cu maxim două păsări (cele două păsări nominalizate pentru echipă). Între 1976 şi 1985, au câştigat de 31 ori locul 1. Toate premiile au fost obţinute în curse între 240 şi 350 km. “Doar păsările aflate în formă maximă merită îmbarcate”, spunea Louis. “Acesta e motivul pentru care am obţinut un procentaj atât de mare ca premii câştigate.”

 

Astăzi, cei mai buni zburători sunt “Kleine Blauwe”, “Wittikske”, “Grote en Kleine van de Vos”, cei doi “Blauwkes”, “Zoon van de Grote”, “Stier”, “Vuil Blauw”, “Licht van de 019”, “De Afgekeurde” şi “Blauw van den Afgekeurde”. Porumbelul “De Afgekeurde” a primit acest nume deoarece se pripăşise în altă parte. Fraţilor nu le plăcea acest lucru. Au vrut să-l elimine, însă au decis să-i mai acorde o şansă imediat după ce pasărea respectivă câştigase locul 1 într-o cursă pe vreme caniculară şi vânt din faţă, iar decizia se pare că a fost în favoarea porumbelului.

 

 

Sfaturi pentru începători:

 

– O crescătorie foarte uscată, unde aerul proaspăt să fie prezent din abundenţă;

– O familie bună de porumbei;

– Totul trebuie făcut după un program;

– Răbdare;

– Învăţaţi cum să concuraţi porumbeii;

– Nu forţaţi nimic, niciodată;

– Studiaţi cu atenţie păsările;

– Analizaţi echilibrul păsării, aripa, capul şi penajul

 

Fără îndoială că sportul columbofil a fost un hobby de-o viaţă pentru întreaga familie Janssen.

 

Aş dori să le mulţumesc fraţilor Janssen în numele tuturor columbofililor care vor citi acest articol pentru felul în care au colaborat la realizarea reportajului. Îi cunoşteam de mulţi ani şi s-au purtat exemplar cu noi. Deşi au ajuns celebri în întreaga lume, au reuşit să rămână aceeaşi oameni cum au fost dintotdeauna.

 

 

Sursa: www.silvio-co.com

 

Traducere: Andrei – Silviu Oprea

 

 

Nota traducătorului:

De curând, în martie 2011, un crescător din zona mea a făcut o vizită lui Louis Janssen pentru a achiziţiona câţiva pui. Din ce mi-a povestit, Louis are în prezent 98 de ani şi, în ciuda vârstei înaintate, încă este activ, se deplasează fără probleme şi continuă să se ocupe de porumbei cu ajutorul unui îngrijitor. Nu s-a schimbat absolut nimic în faimoasa crescătorie Janssen, totul este exact ca în vechile poze alb-negru de pe internet. În crescătorie se mai află aproximativ 15 cupluri de porumbei, iar vizitatorii şi cumpărătorii nu contenesc să sosească. Pe fiecare boxă de reproducţie se află o coală A4, pe care este notată destinaţia puilor reproduşi din acea pereche. Lucrul care impresionează cel mai mult în crescătoria Janssen este curăţenia impecabilă, lipsa oricărui miros neplăcut, blândeţea, sănătatea şi vigoarea porumbeilor. La întrebarea “Ce sfaturi mi-aţi putea da pentru a face performanţă?”, Louis a zâmbit şi a răspuns cu tâlc: “Fără medicamente, dragul meu!”

 

 

Be the first to comment on "Fraţii Janssen din Arendonk, Belgia"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.