Dispariţia unui coşmar?

Autor: Ad Schaerlaeckens

 

Doctorul M. este un bun veterinar şi, totodată, un bun crescător de porumbei. Când mi-a spus că nu-şi tratase porumbeii împotriva tricomonozei de ceva ani, trebuie să fi văzut neîncrederea din ochii mei. Nu am înţeles ce a vrut să spună, dar eram foarte interesat. Cunoaşteţi, desigur, obsesia mea pentru tricomonoză de-a lungul anilor. Şi nu doar a mea.

 

OBSESIA

Vă vine să credeţi că a fost o perioadă când abia puteam creşte un pui fără să-mi tratez păsările în prealabil? Îi tratam în perioada clocitului, dar, chiar şi aşa, puii se îmbolnăveau mai târziu. De ce era o problemă în mod special a mea? Poate din cauza faptului că, în tinereţe, deja îmi dădusem seama cât de periculoasă poate fi tricomonoza şi, în consecinţă, am fost printre primii care şi-a tratat porumbeii cu regularitate. Mi-e teamă că a trebuit să plătesc pentru asta. După câteva sute de astfel de tratamente, parcă eu însumi creasem o familie de tricomonaze, foarte greu de eliminat. Mai târziu, când am citit şi am aflat despre o creştere alarmantă a rezistenţei acestor bacterii la tratamente şi despre medicamente care nu mai erau eficiente, sau porumbei care abia mai puteau fi vindecaţi, am simţit că sosise momentul pentru o schimbare. Primul pas a fost achiziţinarea a două seturi de adăpătoare, iar astăzi nu îmi mai tratez păsările de câţiva ani încoace. Aşa ceva era de neînchipuit în trecut.

 

SCHIMBAREA

Acum câţiva ani, când boala păsărilor tinere (Adeno-coli) devenise un coşmar pentru mulţi crescători, a intervenit schimbarea. “Dă-le porumbeilor oţet de mere şi n-o să se mai îmbolnăvească de Adeno-coli”, se spunea. Eu sunt o persoană sceptică din fire, de aceea aveam dubile mele şi se pare că am avut dreptate. Colegii de breaslă, care le-au oferit păsărilor oţet de mere, şi-au dat seama că nu folosea la nimic. Apoi, Piet van de Merwe a vrut să încerce şi el. Le-a dat porumbeilor oţet de mere şi de atunci nu a mai avut probleme cu Adeno-coli. Oţetul, ca mijloc de prevenire a apariţiei Adeno, era numai o dorinţă deşartă. Nici mai mult, nici mai puţin. Dar, în cazul de faţă, n-a fost aşa.

VETERINARII

Am discutat adesea cu medicii veterinari specializaţi în porumbei despre oţetul de mere. Toţi erau de acord că e benefic şi unul dintre ei a făcut o remarcă care a declanşat marea schimbare. “Dacă le administraţi frecvent porumbeilor oţet de mere, veţi ţine tricomonoza la distanţă”, mi-a zis medicul respectiv. De asemenea, am devenit interesat de un alt produs care întotdeauna mă făcea să râd înainte: usturoiul. “O să-l încerc, n-am nimic de pierdut”, mă gândeam eu în sinea mea şi am rugat-o pe soţie să se ducă la supermarket şi să cumpere usturoi şi oţet de mere. Nu a avut nimic de obiectat, probabil pentru că erau ieftine. De atunci, 4 zile pe săptămână am început să pun usturoi şi oţet în adăpătoare, în afara sezonului competiţional. Şi nu am mai spălat adăpătoarele cu sodă aşa cum obişnuiam, doar făceam plinul zilnic. Ia ghiciţi ce s-a întâmplat?. Din ziua aceea, nu am mai avut probleme cu tricomonoza.

ALŢI CRESCĂTORI

Între timp, am citit şi am aflat că:

– Campionul Jef van Winkel a făcut acelaşi experiment şi nu a mai avut de-a face cu tricomonoza administrând oţet de mere şi usturoi în apa de băut.

– Campionul Andre Roodhooft a ajuns la aceeaşi concluzie.

– Tricomonoza a devenit istorie pentru belgianul Rene Mertens, campionul naţional la categoria AS, după ce a început să le dea păsărilor oţet de mere cu ceva ani în urmă.

– Ori de câte ori doctorul Schroeder, specializat în porumbei, testa păsări care nu aveau tricomonoză, îl întreba pe crescător dacă le dăduse oţet de mere, iar răspunsul era afirmativ.

Se pot înşela toţi aceşti oameni? Aş vrea să mai adaug un lucru în ce priveşte dezinfectarea adăpătoarelor. În crescătoria lui Willem de Bruyn, adăpătoarele nu sunt curăţate niciodată, iar plinul se face automat. “Dar nu se murdăresc?”, l-am întrebat eu. “Şi ce dacă?”, a fost reacţia lui.

MOTIVUL

Motivul pentru care am scris acest articol a fost o întrebare venită din partea unui prieten columbofil care are porumbei de la mine. Îşi înţărcase puii şi m-a întrebat dacă ar trebui să-i trateze împotriva tricomonozei. “De ce vrei să faci asta?”, l-am întrebat. “Cumpără medicamente doar ca să fii pregătit. Atâta vreme cât puii mănâncă bine şi au vitalitate în ei, lasă-i în pace şi verifică-le ciocurile din când în când. Dacă nu observi nici o ‹ameninţare› sau mucozităţi, dacă puii nu respiră greu iar găinaţul e în regulă, atunci nu te apropia de medicamente. Medicamentele trebuie să fie la îndemână doar pentru orice eventualitate. Cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla e ca acestea să fie de prisos şi să trebuiască să le arunci mai târziu!

 

DE CE?

“Bineînţeles că o parte dintre puii pe care îi înţarci s-ar putea să aibă tricomonoză, deşi par în regulă”, i-am zis. “Dar…prin intermediul medicamentelor nu le oferi şansa de a trece singuri peste problemă, ci le distrugi armele de luptă împotriva infecţiei.”

 

STUDIU

Din moment ce nu sunt om de ştiinţă iar tricomonoza reprezintă o problemă pentru mulţi crescători, am studiat numeroasele investigaţii care s-au făcut într-o serie de ţări. Majoritatea au ajuns la aceleaşi concluzii:

– Sunt vulnerabili în special porumbeii care au fost trataţi în dese rânduri.

– E o trăsătură genetică, unele familii sunt foarte vulnerabile, altele par imune.

– O alegere bună, poate cea mai bună, este Ronodazol-ul de vreme ce nu este toxic şi poate fi administrat tot timpul anului, inclusiv păsărilor aflate în sezonul de reproducţie sau de năpârlire. Dar asiguraţi-vă ca medicamentul să fie în concentraţie de 10%! (1,5 grame la 1 litru de apă).

– Nici Flagyl (Metronidazol) nu e rău, însă nu se dizolvă în apă, deci trebuie să-l administraţi sub formă de pastile, pe cale orală.

– E bun şi Spartrix (Carnidazol), dar o singură pastilă nu este eficientă.

– Cercetătorii au descoperit că porumbeii scapă de tricomonoză după numai două zile de tratament, indiferent ce medicament alegeţi.

– Cel mai bine ar fi să nu trataţi deloc dacă păsările sunt în formă. Cu cât trataţi mai puţin, cu atât medicamentul va fi mai eficient când îl veţi aplica.

 

În ce priveşte neadministrarea tratamentului, se înţelege că mă refer la reproducători şi nu la zburători, care intră în contact cu păsări bolnave în maşina de concurs. În cazul acestor păsări, ar trebui să fiţi permanent în alertă, în special pe caniculă.

 

Fireşte că usturoiul şi oţetul de mere nu sunt curative, însă, din câte se pare, dau rezultate dacă sunt folosite preventiv!

 

Sursa: www.schaerlaeckens.com

 

Traducere de Andrei – Silviu Oprea

Be the first to comment on "Dispariţia unui coşmar?"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.