Cum să reproducem porumbei buni?

Autor: Ad Schaerlaeckens

 

Discutam cu directorul publicaţiei în care a apărut acest articol despre conţinutul unei reviste cu specific columbofil. Scriu pentru foarte multe astfel de reviste şi vă asigur că nu e deloc uşor în ce priveşte revistele din ţările străine. În ţara natală, nu e chiar aşa o problemă deoarece ştiu ce le place crescătorilor să citească. Dar să scriu pentru unele ţări de la celălalt capăt al lumii, unde sportul columbofil este atât de diferit, asta e o altă poveste.

 

“David”, i-am spus, “trebuie să mă ajuţi. Spune-mi despre ce anume vor să citească cei din Orientul Îndepărtat? Dacă aş ştii asta, mi-ar fi mult mai uşor să scriu.” “Ai putea să scrii despre modalitatea de reproducere a unor porumbei buni?”, a fost reacţia lui. Am rămas cu gura căscată. Pentru o clipă, am gândit în sinea mea “ce întrebare stupidă”, însă doar pentru o clipă. Când eram elev, profesorul obişnuia să-mi spună “Nu există întrebări stupide, doar răspunsuri stupide.” “Cum să reproduci porumbei buni?” Cu cât reflectam mai mult la această întrebare, cu atât căpăta mai mult sens. Dovedea faptul că David şi-a dat seama cât de importantă este calitatea. Mulţi crescători (nu e şi cazul campionilor) caută succesul acolo unde nu ar trebuie să-l caute. Cred prea mult în medicamente, secrete ori “elixiruri miraculoase.”

 

Şi cred că la fel se întâmplă peste tot în lume, inclusiv în ţara mea. În vreme ce mulţi colegi de breaslă au căutat de-a lungul timpului medicamente mai bune, vitamine mai bune ori veterinari mai buni, eu întotdeauna am căutat porumbei mai buni. Bineînţeles că, uneori, ai nevoie şi de şansă. Însă, oricât de importantă ar fi şansa, la mijloc trebuie să fie ceva mult mai important. Pentru că unii s-ar putea întreba “cum se face că, de multe ori, aceeaşi crescători reproduc constant porumbei de valoare, în vreme ce alţii nu reuşesc să reproducă nici măcar o pasăre cât de cât bună în toată cariera lor?”

 

Şansa

Şansa este un factor şi vă voi demonstra asta relatându-vă o întâmplare petrecută recent. Co Verbere, unul dintre cei mai buni crescători din Europa, a venit la mine să cumpere doi nepoţi din “Sissi”. “A fost o reproducătoare legendară, nu-i aşa?”, m-a întrebat el, “poate cea mai bună din istorie.” M-am gândit că e o afirmaţie un pic exagerată şi prea măgulitoare. “Într-adevăr, a fost o porumbiţă bună”, i-am confirmat eu, “însă tot ai nevoie de puţină şansă.” “Mulţi dintre urmaşii ei au fost nişte campioni senzaţionali, însă nu toţi. Cu păsările pe care le cumperi, ai şanse mari de succes, însă doar atât. Nu îţi pot garanta că păsările acestea vor fi la fel de bune şi, dacă aş ştii că printre ele se află un super exemplar, nu ţi l-aş da. E cât se poate de simplu.” “Cui îi spui tu astea?”, a fost reacţia d-lui Verbree, la care a adăugat: “Doar ştii că am avut cea mai bună pasăre din Olanda la categoria General prezentă la Olimpiada din Africa de Sud.” Bineînţeles că ştiam. Dl. Verbree: “În anul în care l-am reprodus pe acel porumbel AS, am mai scos 5 fraţi cu el. Toţi au fost buni, ba chiar aş îndrăzni să spun că au fost super porumbei. Îţi dai seama că anul următor am păstrat perchea. Am reprodus 10 pui în care îmi puneam mari speranţe. Ştii care a fost rezultatul? Nici unul dintre aceşti 10 pui nu a avut vreo valoare. Dimpotrivă, s-au dovedit a fi 10 nulităţi. Îţi poţi imagina una ca asta?” Bineînţeles că puteam. Pentru că astfel de lucruri se întâmplă tot mai des. Dar dl. Verbree mai avea şi alte lucruri interesante de zis: “Un importator american mi-a cumpărat pasărea olimpică pe un preţ astronomic. Să-ţi spun adevărul? În ciuda rezultatelor senzaţionale pe care această pasăre le-a obţinut, nu a reprodus niciodată un pui de calitate. Sincer vorbind, din cauza aceasta am vândut-o. Totuşi, unul dintre fraţii săi, o pasăre care nu a fost un bun zburător, e unul dintre cei mai buni reproducători ai mei. Deci cred că am făcut un lucru înţelept: am vândut zburătorul care a fost un reproductor slab şi l-am păstrat pe fratele său, care a fost un reproducător bun.”

 

Cuplul de aur

Cunosc câţiva columbofili japonezi care nu ştiu decât două cuvinte în engleză. Nu-i putem învinui pentru acest lucru, poate au alte calităţi decât vorbitul în engleză. Aceste două cuvinte sunt: “Cuplul de aur”. Dar cupluri care reproduc numai porumbei excepţionali? Acestea există numai în mintea celor care visează cu ochii deschişi. De ce credeţi că, în ziua de azi, campionii europeni reproduc mult mai mulţi pui decât în trecut? Pentru că au început să-şi dea seama câtă şansă îţi trebuie să obţii acel porumbel excepţional. Dar, aşa cum am spus, nu se rezumă totul la şansă. Ca să vă demonstrez asta, o să vă spun povestea unui campion belgian. În mod normal, îmi place să menţionez numele celor despre care vorbesc pentru a conferi claritate afirmaţiilor mele şi veridicitate articolelor. În cazul de faţă, prefer să nu fac acest lucru pentru a nu-i ştirbi reputaţia. Iar Dumnezeu nu ne-a creat pentru a ne face rău unul altuia.

Exemplu

Orice crescător serios doreşte, ocazional, să-şi îmbunătăţească familia, importând păsări pe care să le încrucişeze cu ale sale. Pentru a optimiza şansele unei încrucişări reuşite, este foarte important să fiţi conştienţi de neajunsurile şi defectele propriilor păsări. Crescătorul belgian de care vă spuneam mai devreme este un campion al curselor de viteză şi un crescător extraordinar, frământat de o serie de întrebări de genul:

– De ce am rezultate slabe când îmi trimit păsările la curse pe distanţe mai mari?

– Să fie din cauza unor defecte fizice. Şi, dacă da, care ar fi acelea?

– Există oare vreo posibilitate să găsesc soluţia, spre exemplu o încrucişare reuşită?

 

Nici eu nu pot să-mi dau seama dacă un porumbel este bun (nimeni nu poate). Adică pot să-mi dau seama dacă un porumbel nu e bun sau ce deficienţe are. I-am văzut păsările. Nişte exemplare fantastice, cu o musculatură bună, dar, spre surprinderea mea, toţi aveau acelaşi defect: ultimelor pene de avânt le lipsea supleţea, nu erau flexibile. Nu prea a înţeles ce am vrut să spun, aşa că i-am arătat doi porumbei care îşi rupseseră ultimele pene. A ridicat din umeri de parcă ar fi spus: “Şi ce dacă? E un simplu accident, se poate întâmpla oricărei păsări.” “Se poate”, i-am răspuns, “dar unei păsări bune nu i se rupe penele aşa uşor.” Acestea trebuie să-ţi permită să le îndoi între arătător şi degetul mare, fără să se rupă. Asta înseamnă flexibilitate, care este o necesitate absolută în cazul păsărilor care trebuie să parcurgă distanţe mai lungi. “Ar trebui să examinezi aripile unei păsări după ce a zburat ore în şir într-o cursă dificilă. Vei observa că ultimele pene de avânt sunt un pic curbate. Dar dacă acestea sunt atât de rigide încât nu le poţi curba? Atunci păsările au un handicap şi zborul va fi mult mai dificil din cauza penelor rigide, iar păsările vor obosi mai repede decât exemplarele cu pene de avânt suple.” Campionul belgian a înţeles mesajul şi, drept urmare, a importat păsări cu pene suple şi flexibile, le-a încrucişat cu proprii porumbei şi peste numai doi ani a obţinut descendenţi care puteau face faţă şi curselor de fond. Deci este foarte important să cunoaştem defectele propriilor păsări, numai după aceea putem acţiona în consecinţă, aducând un plus de valoare. O greşeală pe care mulţi crescători o fac este să importe păsări care au aceleaşi deficienţe ca ale lor. Un astfel de lucru duce inevitabil la distrugerea coloniei.

 

Majoritatea porumbeilor AS provin din încrucişări

Multor columbofili din Orient şi America le plac păsările din cadrul unei familii, deci exemplare consangvine. Nu e un lucru chiar aşa de rău, singura condiţie e ca aceste păsări să fie folosite la reproducţie, nu pentru concursuri. Aproape toţi super campionii din Olanda şi Belgia provin din încrucişări. În ani ’80, l-am avut pe “Good Yearling” şi câteva rude de-ale sale. Am vrut să păstrez această linie pură şi chiar am reprodus câteva păsări foarte bune, însă, spre surprinderea mea, unii crescători care au cumpărat descendenţi din linia lui “Good Yearling” au reprodus porumbei mai buni decât am făcut-o eu însumi. Şi aveau păsări de la mine. Mi-am dat seama la timp din ce cauză s-a întâmplat acest lucru. Păsările consangvine achiziţionate de la mine le-au încrucişat cu ale lor. De atunci, şi eu am procedat la fel: nu am mai vrut să păstrez o anumită familie şi mi-am încrucişat păsările consangvinizate. Una dintre ele a fost “Sora lui Good Yearling”. Spre deosebire de fratele său, această femelă a fost o zburătoare slabă. Dar şi o reproducătoare slabă, sau cel puţin aşa credeam eu. Până când am împerecheat-o cu un mascul dintr-o linie complet diferită şi primul pui al noului cuplu a câştigat locul 1 Naţional în cursa de la Orleans (1985). Din păcate, era deja foarte în vârstă când mi-am dat seama de valoarea ei reproductivă. Astfel de lucruri se întâmplă frecvent multora dintre noi. Când ne dăm seama că avem în crescătorie o pasăre foarte valoroasă, unul dintre părinţi e deja mort, vândut sau prea bătrân.

 

Greşit

Când lumea vrea să cumpere păsări, de multe ori se repetă aceaşi poveste. Să zicem că vor şase porumbei, iar aceştia trebuie să fie 3 masculi şi 3 femele. Astfel, îi pot împerechea între ei. Am ajuns la concluzia că nu aşa trebuie procedat. Dacă import (cumpăr) păsări, le voi împerechea cu cele mai bune exemplare din propria crescătorie, deci păsări care deja mi-au demonstrat că au potenţial de a reproduce pui buni. E o cale mult mai rapidă spre succes decât împerecherea unui import cu alt import. Dacă împerechezi un import cu un import, atunci împerechezi o necunoscută cu altă necunoscută. Dacă împerechezi un import cu unul dintre reproducătorii care şi-au demonstrat valoarea, atunci ai numai un semn de întrebare.

 

Aspectul exterior

Cum rămâne cu aspectul exterior al păsărilor? În primul rând, acestea trebuie să aibă un penaj fin, catifelat. Şi nu trebuie să fie prea mari. Feriţi-vă de păsările cu talie mare. Zburătorii moderni sunt mai mici decât cei de acum câteva decenii. Trebuie să fie bine echilibrate, “să dea bine la mână”, cum se spune, şi trebuie să se încline un pic în faţă atunci când îi ţineţi în mână. Şi osatura e de mare importanţă. Puteţi evalua acest aspect presând un pic osul sternului (carena). Dacă pasărea scoate un sunet ca şi cum ar sforăi, nu e un semn de bun augur. Calităţile pe care le-am menţionat sunt esenţiale. Însă ne confruntăm cu o problemă aici. Simpla prezenţă a acestor calităţi nu-i face însă porumbei buni. Şi porumbeii proşti pot avea un penaj mătăsos, un bun echilibru şi osatură puternică. Totuşi, dacă NU posedă aceste calităţi, cu siguranţă sunt porumbei fără valoare. Deci nu e matematică, nu poţi determina lucrurile. Un filozof spunea odată: “Toate vacile sunt animale, însă nu toate animalele sunt vaci.”

 

Alte exemple

Majoritatea campionilor au două, trei sau patru linii bune în crescătorie. Porumbeii lor AS provin în cea mai mare parte din încrucişări. Din moment ce sunt deja campioni, nu importă sau cumpără multe păsări, doar câteva exemplare, în unele cazuri nu mai mult de una, două păsări pe an. De obicei, nici măcar nu plătesc pentru ele, doar fac schimb. Amintim cazul lui Houben şi Verbruggen Au schimbat doar o pasăre între ei, fiecare împerechind exemplarul împrumutat cu propriile păsări, rezultatul fiind o explozie de super-porumbei în ambele crescătorii. La fel s-a întâmplat şi cu Engels şi van Hove Uytterhoeven. Ambii deja aveau păsări bune şi au obţinut descendenţi şi mai buni după ce au făcut schimb de păsări şi au încrucişat importurile cu cele mai bune exemplare pe care fiecare le avea.

 

Un alt lucru bun

Un alt lucru pe care îl fac campionii din Olanda şi Belgia este să schimbe perechile în fiecare an. Unii dintre ei (printre care şi fraţii Janssen) le schimbă chiar în timpul anului. Din motive încă neelucidate, calitatea puilor proveniţi dintr-un cuplu bun scade când acel cuplu este împerecheat de mult timp. Personal, repartizez celor mai buni masculi ai mei două sau trei femele diferite în fiecare an. E de la sine înţeles că numai din păsările aflate în cea mai bună stare de sănătate trebuie să reproducem. Crescătorii se întreabă adesea de ce au reprodus câţiva porumbei buni într-un an, iar în alţi ani nu reproduc nici măcar un exemplar mediu. Probabil că explicaţia este dată de starea de sănătate a părinţilor. Un studiu a arătat că mulţi porumbei de valoare sunt reproduşi din yearlingi. Asta nu înseamnă totuşi că porumbeii bătrâni nu scot pui buni. Problema păsărilor în vârstă este laptele de guşă de calitate inferioară. Anul acesta, am făcut greşeala să las un mascul din 1992 să-şi crească puii. Unii dintre ei nu s-au dezvoltat armonios şi vina a fost numai a mea. Ar fi trebuit să-i transfer ouăle sub altă pereche (mai tânără), astfel încât aceştia să hrănească puii după eclozare. Însă greşelile nu sunt un lucru de care să ne fie ruşine. Ai o problemă atunci când nu realizezi că ai greşit pentru simplul motiv că nu eşti în stare să te corectezi. Diferenţa dintre învingători şi învinşi constă în faptul că primii ştiu ce greşeli au făcut şi vor învăţa din ele. Dacă nu-ţi cunoşti propriile defecte şi nu eşti conştient de greşelile pe care le faci, nu vei progresa deloc.

 

Sursa: www.schaerlaeckens.com

 

Traducere de Andrei – Silviu Oprea

1 Comment on "Cum să reproducem porumbei buni?"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.